marți, 22 decembrie 2009

“Hawkman” pe marile ecrane?


Deocamdata este doar un zvon, insa, avand in vedere ca Warner Bros i-a absorbit iremediabil pe cei de la DC Comics, si ca s-a creat o isterie a adaptarilor “super-eroice”, nu ne-ar mira foarte tare sa fie adevarat.

Pe scurt, cei de la Warner Bros. au pus ochii pe Hawkman.

Acest personaj, in fapt un super-erou minor, creat pentru Flash Comics in anii ‘40 de catre Gardner Fox si Dennis Neville, prefera armele cu patina arhaica (buzdugane, sabii etc.) si are aripi metalice cu ajutorul carora poate zbura. Evident…cel fel de Hawkman ar fi fost el daca n-ar fi putut zbura.

Se pare ca cei de la Warner vor ca acest film Hawkman sa fie o combinatie intre Indiana Jones (intr-una din versiunile benzilor desenate, alter-ego-ul acestui super-erou este un arheolog), The Da Vinci Code si…Ghost. Suna de-a dreptul absurd, insa acesta e zvonul. Daca se anunta ceva in mod oficial, vom fi prompti si va vom tine la curent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu